Apare cu sprijinul financiar al

  Click aici pentru prima pagina
2017
2016
2015
2014
2013
2012
2011
2010
2009
2008
Premii

   
Cautare dupa nume autor

Scriitorii şi publicul

        Gabriel Chifu

De vreo cāţiva ani tot īncerc să aduc īn atenţie un subiect: vizibilitatea scriitorului romān contemporan şi căile prin care poate ea să crească. Observaţia de start era aceasta: scriitorul se află la periferia interesului public, iar notorietăţile, puţine cāte sunt, se creează pe temeiuri care nu au decāt legături vagi cu opera/ cu valoarea literară propriu-zisă. De aceea, strategia pe care găseam că e logic s-o aplicăm presupunea realizarea unei schimbări: o ordine, o scară, o vizibilizare a autorilor după operă, iar nu după criterii para-literare, cumva aleatorii (de exemplu: persoana cu pricina e vedetă tv sau a fost īn miezul vreunui scandal etc.). Ceea ce, īmi dau seama, n-avea nicidecum sorţi de izbāndă: n-avea, fiindcă o asemenea strategie de situare a scriitorilor eluda contextul (dezinteresul accentuat faţă de lectură) şi opera cu concepte care şi-au modificat semnificaţia şi cu greu mai pot fi definite unitar (cum ar fi cel de valoare literară).


Dacă lumea ar citi şi dacă ar exista o coerenţă a lecturii, o grilă care să stabilească valoarea unui text şi a altuia, lucrurile ar sta simplu. Dar nu: pe de o parte, gustul īn postmodernitate este foarte lax, nu-şi mai precizează criteriile, e contradictoriu (ceea ce este admirabil pentru unii este penibil pentru alţii şi asta ţine de o normalitate a percepţiei...); iar pe de altă parte, diferenţa dintre cei care citesc şi efectuează operaţia de ierarhizare, impun ordinea (să-i numim iniţiaţi) şi marele public, care ar trebui să preia şi să consolideze această ierarhie, e extrem de mare, pānă la incompatibilitate. Şi atunci se cască o prăpastie īntre receptarea critică şi receptarea profană, o prăpastie īn care autorii sunt ameninţaţi să cadă rānd pe rānd. Publicul e īntors cu spatele la carte (fie are alt interes decāt cititul, fie are bunăvoinţă, dar n-are putinţă, adică nu e capabil să īntrevadă calităţile unui text care i-a entuziasmat pe cititorii iniţiaţi...).


Că aşa este se poate verifica consultānd tirajele cărţilor semnate de autorii romāni ai momentului cei mai apreciaţi de critică. Şi nu vorbim de poezie, ce se dovedeşte a fi un domeniu sortit īnsingurării, izolării, ci de proză, al cărei grad de adresabilitate este, ipotetic, ridicat. Să luăm, de pildă, volumele apărute la Polirom şi la Cartea Romānească, editurile care, nu doar īn opinia mea, deţin supremaţia īn ceea ce priveşte miza pe scriitorii romāni contemporani. (Se cade să recunoaştem că Silviu Lupescu, prin editurile pe care le conduce, a īntreprins un demers de o admirabilă deschidere faţă de literatura de astăzi, căutānd totodată foarte īndrăzneţ, aplicat şi subtil să īnnoiască paradigma, să aşeze īn prim-plan un alt tip de scriitor.) Ei bine, cărţile semnate de scriitori romāni, pe bună dreptate lăudate de critică, se vānd prost sau nesemnificativ. N-aş zice că din vina autorilor. E o situaţie de fapt şi se cuvine s-o luăm ca atare. Textul īn sine nu pare să mai poată juca un rol direct determinant īn constituirea prestigiilor, īn propulsarea publică a autorului. Aici īi dau dreptate lui Costi Rogozanu care, īntr-un text inteligent de pe blogul său din „Cotidianul”, pune īn discuţie această temă, dar mă şi despart de ideea lui cānd face un pas īnainte vorbind despre moartea textului. Nu, nu cred că textul a murit sau va muri, atāta doar că el nu mai īnseamnă un criteriu la vedere de valorizare, ci doar unul, să-i spunem, intern. Cu alte cuvinte, va­loarea textului e detectabilă, īn cele mai multe cazuri, doar de iniţiaţi, aceştia au īn sarcină s-o descopere şi, pe fundamentul ei, să promoveze un autor īnvelindu-l īn acel staniol ce-l face atrăgător pentru marele public, după regula oricărui produs oferit la vānzare.


Īntr-adevăr, e important ca pe fundamentul valorii, doar al ei, iniţiaţii/promotorii să lanseze un nume, să-i īnalţe un piedestal, să-l livreze publicului ca pe o marfă preţioasă. Altfel, apare un uriaş pericol: publicul fiind vulnerabilizat, anemic, miop, nu e īn stare să ve­rifice singur calitatea „mărfii” primite şi, īn aceste condiţii, se pot introduce īn circuit foarte uşor falsuri, se poate mistifica ordinea, pot trece drept bijuterii de aur orice īnsăilări făcute din metal ordinar.

Īnsă, oricum am lua-o, situaţia nu e roză.
 
Datele tehnice
ale revistei
                     click aici...

Tarife publicitate
                     click aici...
 
                                                 © 2008 Revista Luceafarul