Apare cu sprijinul financiar al

  Click aici pentru prima pagina
2017
2016
2015
2014
2013
2012
2011
2010
2009
2008
Premii

   
Cautare dupa nume autor

Blāndeţea punitivă

        Sorin Lavric

Că doi intelectuali se ridică īmpotriva pedepsei cu moartea, īncercīnd să-şi convingă contemporanii de inutilitatea unei astfel de măsuri radicale, nu are darul de a mai emoţiona pe cineva astăzi. Īntr-o lume īn care moartea a devenit tema predilectă a ştirilor senzaţionale, sensibi­litatea oamenilor e prea tocită ca un apel ţintind abolirea pedepsei capitale să mai mişte pe cineva. Īnsă nu gradul de īndreptăţire sau de absurditate al pedepsei cu moartea are a ne preocupa pe noi, ci felul īn care cei doi intelectuali care semnează Reflecţii asupra pedepsei cu moar­tea (Arthur Koestler şi Albert Camus) īşi argumentează poziţiile. Aşadar, logica pledoariei lor merită atenţia cititorului, şi nu temeiul juridic al pedepsei. Cei doi susţin acelaşi lucru – pedeapsa cu moartea e de prisos, dar fiecare vorbeşte dinlăuntrul unei alte viziuni: Koestler vorbeşte din interiorul unui materialism determinist care nu mai lasă loc libertăţii umane, iar Camus vorbeşte dinlăuntrul unui umanism sceptic, a cărui principală valoare constă īn demnitatea persoanei.


Īn cazul lui Koestler, combaterea pedepsei capitale are alura unui raţionament. Potrivit comunistului apostat şi convertit ulterior la democraţie, justiţia umană presupune un mecanism de tip punitiv, īn care pedeapsa pentru o fărădelege trebuie să corespundă gravităţii fărădelegii. Īntr-un fel pedepseşti un hoţ şi īntr-alt fel un criminal. Vina lor e diferită, deci şi pe­deapsa trebuie să fie alta. Totuşi, ideea pe care se sprijină o astfel de optică este cea a libertăţii umane. Numai un om liber este răspunzător pentru faptele sale. Nu poţi să tragi la răspundere un robot sau un nebun. Ambii sunt iresponsabili, cel dintīi fiindcă e alcătuit dintr-un mecanism prestabilit īn chip rigid, al doilea fiindcă, lipsit de raţiune, este el īnsuşi un mecanism biologic orb. Amīndurora le lipseşte liberul arbitru, adică posibilitatea de a alege cu de la sine putere īntre mai multe variante de comportament.


Argumentul pe care Koestler īl aruncă īn luptă e unul de tip determinist. Nici un om nu este liber īn raport cu ereditatea sa şi cu mediul īn care trăieşte. Suntem sclavii genelor noastre şi ai condiţionărilor sociale. Pus īntr-o anumită situaţie, un om nu reacţionează pe baza unei deliberări raţionale, ci sub imperiul unui imbold care este inconştient. Faptul că, după săvīrşirea faptei, poate fi īncercat de remuşcări, de regrete şi de căinţe nu-i īndulceşte cu nimic profilul moral. Conştiinţa umană este doar martorul pasiv al desfăşurării unui proces biologic pe care nu-l poate controla: organismul uman. Aşa se face că orice fiinţă este un ceasornic mīnat de instincte oarbe sau de factori sociali irepresibili. Suntem păpuşi al căror comportament e prefigurat, nişte marionete ghidate de un determinism implacabil, ce echivalează cu o veritabilă predestinare. Suntem robii glandelor, temperamentului şi mediului īn care am crescut. Īntr-un cuvīnt, nu suntem liberi. Şi atunci, omul neliber nu numai că nu e răspunzător, dar nici măcar nu poate fi pedepsit de o justiţie bazată pe principiul libertăţii. Cīt despre pedeapsa cu moartea, aici disproporţia dintre faptă şi răsplată este uriaşă. Cum să asasinezi un om a cărui faptă nu depinde de liberul lui arbitru, ci de o fatalitate biologică pe care o poartă īn sīnge?


Punctul vulnerabil īn pledoaria lui Koestler este că, negīnd existenţa libertăţii, subminează nu numai īndreptăţirea pedepsei cu moartea, ci orice pedeapsă īn genere. Toată justiţia omenească sare īn aer din momentul īn care admiţi că omul nu are răspundere. Şi atunci, justiţia nu are atīt rostul de a face dreptate, ci de a consfinţi un set de raporturi de forţă care sunt prejuridice. Doar o convenţie psihologică ne face să credem că omul are un destin ce se află īn mīinile lui. Din păcate, fără această iluzie, societatea s-ar risipi imediat. Căci fără presupoziţia că omul e liber şi acţionează necontrīns īn īmprejurările vieţii, societatea ar deveni un furnicar de roboţi egoişti căsăpindu-se fără oprelişti.


Camus aduce īn discuţie trei argumente. Primul are alură pragmatică, deoa­rece pune accentul pe lipsa de efect, la scară socială, a pedepsei capitale. S-a spus mereu că utilitatea pedepsei cu moartea stă īn forţa ei pilduitoare: frica de execuţie īi descurajează pe criminali să mai omoare. Numai că statistica, spune Camus, arată că lucrurile nu stau astfel: pedeapsa capitală nu a micşorat incidenţa crimelor. Al doilea argument priveşte proporţia dintre crimă şi pedeapsa cuvenită ei. Potrivit lui Camus, nici unei fapte, bune sau rele, nu i se poate găsi răsplata cuvenită. Cu alte cuvinte, oamenii nu pot stabili corespondenţa dintre act şi recompensă, dintre faptă şi pedeapsă. De la un laureat al Premiului Nobel şi pīnă la croitorul legīnd tivuri şi nasturi, răsplata primită este relativă şi imprecisă. Cu atīt mai pronunţată e disproporţia īn cazul faptelor incriminate de Codul Penal. Cīnd ştii dacă o infracţiune a primit exact cuantumul de pedeapsă pe care īl merită? Totul se reduce la nişte convenţii juridice care sunt aproximative şi neconsolatoare. Iar īn cazul pedepsei cu moartea, răsplata unei fapte nu e nimic altceva decīt un asasinat săvīrşit la adăpostul legii. Căci asta este pedeapsa cu moartea: un omor legal. Al treilea argument al lui Camus este că decizia de a răsplăti crima prin crimă este o expresie a legii talionului, trădīnd psihologia răzbunătoare a unor oameni cărora li s-a extirpat virtutea iertării. Justiţia nu trebuie să fie vindicativă, ci echitabil-punitivă.


Dintre cei doi, Camus este romantic şi visător, Koestler e lucid şi coerent opticii alese. Camus face apel la sufletul cititorului, Koestler la logica lui. Unul emoţionează, celălalt argumentează. Unul semnează proteste, celălalt formulează dileme. Unul sfīrşeşte īn compasiune, celălalt sfīrşeşte īn absurditate. Doi intelectuali cărora natura interioară le dictează strategia atitudinii. Cititorul va īnclina de partea celui cu care se va simţi īnrudit prin temperament.

 
Datele tehnice
ale revistei
                     click aici...

Tarife publicitate
                     click aici...
 
                                                 © 2008 Revista Luceafarul