Apare cu sprijinul financiar al

  Click aici pentru prima pagina
2017
2016
2015
2014
2013
2012
2011
2010
2009
2008
Premii

   
Cautare dupa nume autor

Fiziologii morale în societatea poliţienească

        Bogdan Ghiu

Colegiul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS) ar fi trebuit să fie un tribunal revoluţionar imediat postrevoluţionar sau un auto-„proces de la Nürnberg”. Adevărata şi prima „emanaţie” a Revoluţiei din Decembrie ar fi trebuit să fie nu Ion Iliescu (ca nume de cod pentru restauraţia-prin-revoluţie), ci tocmai acest CNSAS. CNSAS ar fi trebuit să fie un Purgatoriu în cel mai fiziologic sens cu putinţă: care să înlăture, tocmai, „emanaţiile” şi să blocheze însăşi posibilitatea oricăror „emanaţii”, care să asigure „purgaţia”, deci „digerarea” trecutului ruşinos şi a prezentului anevoios. Care să ne ajute, în sfârşit, să „eliminăm” deşeurile toxice interne remanente, ca să putem funcţiona sănătoşi şi „în formă” istorică. Nicio digestie, cu atât mai puţin cele istorice şi colective, nu sunt de la sine, natural uşoare. Tocmai de aceea trebuie ajutate. CNSAS ar fi trebuit să fie un purgativ şi un Purgatoriu.


Neeliminată la timp, orice dejecţie fiziologică se „spiritualizează”, urcă la cap şi în suflet, devine deşeu moral. Tocmai de aceea, ea nu mai poate fi eliminată pe căile dosnice naturale, în mod privat, ci pe „sus”, pe gură, prin limbaj, în mod discursiv public.


Este exact ce s-a întâmplat, ce se întâmplă cu noi: trăim cu gunoaiele în casă, cu morţii inavuabili, neîngropaţi, în dulap, ca nişte troglodiţi.


Pe de altă parte, maximalismul târziu, neîmplinit, naşte întotdeauna avortoni. Oricât de contradictoriu ar putea părea, CNSAS este, aşa cum spuneam, de mult, într-un vers, un avort mascat într-o naştere: s-a născut prin avort, şi, tocmai de aceea, toate acţiunile lui ulterioare nu aveau cum să nu fie nişte avorturi de acţiuni, nişte acţiuni la rândul lor avortate.


Cât de integral şi de ineliminabil fiziologică se dovedeşte a fi, iată, sublima morală: vorbim de digestie, de purgaţie, de naştere, de avort. Cât de mult depinde „morala” (care, în sine, iată, nici nu există) de un corp sănătos, obişnuit cu mişcarea, cu exerciţiul, care ştie că nu trebuie să se îndoape, să consume mult, greu, vorace, aşa cum consumă, suprem omnivori (ca să nu zic: ca porcii), românii, ci să se întreţină. Cine trăieşte „sportiv” istoric, cu artă, cu tehnică, nu are nevoie de morală. Pentru omul sănătos, morala nu exis­tă. Morala nu există decât pentru corpurile neîngrijite. Este întotdeauna mult prea târzie şi oricum inutilă. Morala este digestie răsturnată, produce inversiuni prin întârzieri, dat fiind că apare ea însăşi ca urmare a unor inversări, ale unor „revoluţionări” ale ordinii naturale. Proteză artificială de corp.


CNSAS: spectacolul unei purgaţii avortate, conform unei logici implacabile. Amânat ani de zile, desfigurat, proiectul acestei instituţii a încercat să recupereze, şi s-a expus, iată, acuzei şi blocării.


CNSAS trebuie făcut repede să funcţioneze. Repede şi, mai ales, bine, în sfârşit bine: să poată funcţiona în sfârşit. M-am săturat de „balonaje” politice.

Dar dacă riscăm să rămânem fără viaţă politică, fără viaţă publică, fără viaţă pur şi simplu? Dacă toţi cei public activi au fost, sunt sau vor fi securişti? Nu trăim noi oare într-o societate a tuturor poliţiilor posibile, fără poliţie propriu-zisă, dar plină de poliţii care de care mai impalpabile, mai „subtile”, mai „spirituale”? Nu este cultura însăşi (pentru a nu mai vorbi despre media), aşa cum funcţionează ea în momentul de faţă, un suprem exerciţiu de poliţie a minţilor şi a simţirilor? Nu visăm cu toţii să-i arestăm pe ceilalţi în mutism, să le facem cuvântul imposibil, să le tăiem microfonul fără ca, măcar, respectivii să-şi dea seama? Ce şansă ar putea avea fie şi doar ideea de purgaţie morală publică într-o societate care se întreţine tocmai cu toxine, în care fiecare se visează „emanaţie” a unui Sfânt Duh? 
 
Datele tehnice
ale revistei
                     click aici...

Tarife publicitate
                     click aici...
 
                                                 © 2008 Revista Luceafarul