Apare cu sprijinul financiar al

  Click aici pentru prima pagina
2017
2016
2015
2014
2013
2012
2011
2010
2009
2008
0
Premii

   
Cautare dupa nume autor

Poem pentru Ierusalim

        Gabriel Chifu

Pentru mine, Ierusalimul este, în primul rând, o realitate mentală - o imagine obsedantă, o viziune, pe care le-am transferat în poezie: „cerurile erau căzute-n somn/ apele clipoceau adormite şi ele./ eu mă ridicasem de la pământ,/ aşa suspendat dormeam şi eu,/ visam/ un câmp nemărginit// pe care treceau miriade de furnici./ ele îşi croiseră cărare/ printre firele de iarbă colosale,/ o cărare de la ierusalim până în creierul meu./ fiecare furnică purta în spate/ câte o fărâmă de zid./ desfăcuseră cetatea în părţi infinitezimale/ şi veneau s-o reclădească în creierul meu.// apoi a sunat ceasul, tornadă/ şi ne-am trezit toţi.”  Cu mult timp înainte de a le vizita, am visat cetatea şi templele Ierusalimului.


Altfel, ca destinaţie exterioară, Ierusalimul înseamnă un loc unde oricine s-ar cuveni să ajungă o dată în viaţă pentru a se înţelege pe sine: şi adeptul iudaismului, şi al islamismului, şi credinciosul creştin; şi poate chiar ateul. După ce ai bătut drumul Ierusalimului multe lucruri devin limpezi, ceaţa se ridică de pe privire.


Dacă ai norocul să fii la Ierusalim la mijlocul lunii februarie, casele învelite toate într-o piatră alburie (ce regulă simplă, câtă coerenţă arhitectonică, câtă soliditate şi frumuseţe asigură ea ansamblului urban, de ce n-or prelua-o şi edilii bucureşteni!?...) vor străluci în lumina subţire. Te vor întâmpina pomi înfloriţi, care, în reprezentarea ta de european trăitor într-o climă temperat-continentală (de aceea, uşor ignorant şi mereu surprins în acest nou mediu geografic) îţi vor părea nişte zarzări sau corcoduşi, dar ţi se va spune că sunt aluni în floare. Te vor întâmpina şi întinse livezi de portocali gemând de fructe coapte, de un auriu paradisiac. Vei zări (întâia oară?) curmali, pe care cu aceeaşi neştiinţă a temperat-continentalului îi vei lua drept palmieri. Vei zări (iarăşi întâia oară?) şi arbori de piper, cu crenguţele acoperite de frunze mici, verzi, care, dacă le striveşti în palmă, răspândesc un miros puternic, îmbătător.


În oraşul vechi, neîncetat, se petrece în sinea ta o febrilă operaţie de suprapunere între contururile formate în memoria ta afectivă, culturală, livrescă şi configuraţia propriu-zisă, la vedere, materială: Muntele Măslinilor, Grădina Ghetsimani, Templul, Reşedinţa lui Pilat din Pont, Drumul Crucii, Golgota (astăzi cu Bazilica Sfântului Mormânt, construită în 327-335...), Ţarina olarului, mormântul nou, săpat în stâncă, al lui Iosif din Arimateea şi celelalte, şi celelelalte: reprezentările lăuntrice şi cele efective coincid, nu coincid? Nici nu mai contează.


Ceea ce contează este un anumit gând care prinde contur: gândul că te găseşti, te mişti, respiri într-unul dintre centrele lumii, într-unul dintre începuturile lumii, într-un ombilic al pământului. Eşti în zona de har, fiecare pas al tău aici asta confirmă, că eşti în zona de har. Dai la o parte, ştergi ca şi cum n-ar exista tot vacarmul diletant-pasional al mulţimii de turişti religioşi, toată uşurătatea de bazar unde se face comerţ ieftin cu simboluri sacre (nu a fost şi în vremea lui Isus la fel?: „...Isus a intrat în templul lui Dumnezeu. A dat afară pe toţi cei ce vindeau şi cumpărau în templu, a răsturnat mesele schimbătorilor de bani şi scaunele celor care vindeau porumbei...”).  Şi te concentrezi asupra locului: eşti chiar la zidul de vest, pe care noi îl numim Zidul Plângerii, de unde, se crede, spiritul lui Dumnezeu nu a plecat niciodată. De aici începe şi Domul în stâncă cu Moscheea El Aksa, datând din anul 691. De aici, Mahomed s-a înălţat la cer, iar arhanghelul Gabriel l-ar fi ajutat, ţinând piatra de pe care a pornit spre slăvi profetul. (Acest rol dublu, ca să nu zic duplicitar, al arhanghelului al cărui nume îl port, mărturisesc, nu-mi cade bine...). Eşti, de fapt, în punctul magic unde se întâlnesc pentru a se despărţi trei dintre marile credinţe ale lumii: iudaismul, creştinismul şi islamismul. Judecata de apoi şi salvarea sufletelor se aşteaptă de aici să înceapă.


Însă, deocamdată, până în ziua aceea a dreptăţii divine, o balanţă nesigură a dreptăţii omeneşti se înclină ameţitor când într-o parte când într-alta, iar justiţia umană nu doar că este tulbure, dar, din nefericire, se face cu zornăit de arme şi vărsare de sânge. Călător civil şi liber, simţi peste tot tensiunea neobişnuită: oameni înarmaţi purtând haine militare pe stradă, controale stricte la intrarea în orice edificiu public, formalităţi complicate şi adevărate interogatorii în aeroport, la intrarea în Israel şi, mai cu seamă, la plecare.


Dacă, între pasiunile care-ţi aprind totdeauna imaginaţia, se numără încă una, şi anume spaţiile-palimpsest, atunci la Ierusalim vei fi încântat. Straturi peste straturi, vârste peste vârste, înscrisuri peste înscrisuri, expresivităţi peste expresivităţi, toate vorbindu-ţi. Poate într-un grad mai mare chiar decât Roma, acest oraş poate fi considerat spaţiul-palimpsest însuşi. O recapitulare, chiar şi aproximativă, ne-ajută să ne dăm seama: În anul 1004 înainte de Hristos începe domnia lui David în regatul lui Israel,  urmează Solomon (965-928), când se ridică primul Templu (distrus în 587 î. Hr.), apoi dominaţia persană (538 – 332), dominaţia greacă (până în anul 167), Statul Hasmonean, imperiul Roman (63 î. Hr. – 324 d. Hr.), când se făureşte (între 37 î. Hr. – 4 d. Hr.), dar se şi distruge (în 66 - 70 d. Hr.) cel de-al doilea Templu, apoi Imperiul Bizantin (335 – 640), apoi dominaţia islamică (până în 1099), apoi dominaţia cruciaţilor, apoi a mamelucilor (1250 – 1516) şi a Imperiului Otoman (patru sute de ani, până în 1917), în fine Mandatul Britanic, ce se întinde până în 1947. Abia în 1948 – 1949 se formează statul Israel cu Ierusalimul, capitală reunificată. Însă oraşul vechi aparţine iordanienilor până în 1967.


Încurcată istorie, greu de descifrat. Şi greu de prins melodia acestui teritoriu fabulos unde lumea noastră are unul din principalele sale izvoare. Oricum, fiecare peregrin care soseşte aici, până la urmă, face acelaşi lucru: ca-n viziunea pe care o aminteam la început, mută Ierusalimul în mintea şi în inima sa, îl transformă în ceva lăuntric şi îl ia cu sine.

 
Datele tehnice
ale revistei
                     click aici...

Tarife publicitate
                     click aici...
 
                                                 © 2008 Revista Luceafarul