Apare cu sprijinul financiar al

  Click aici pentru prima pagina
2017
2016
2015
2014
2013
2012
2011
2010
2009
2008
0
Premii

   
Cautare dupa nume autor

Titluri de criză

        Călin Stănculescu

Deşi unele statistici arată o audienţă crescută la recenta ceremonie de acordare a premiilor Oscar, semnele crizei par a fi familiare şi lumii cinematografului, în special a celui american, care hrăneşte cu sau fără voie peste 70 de procente din reţeaua ci­nematografelor europene. Inclusiv a celei româneşti. Iată câteva exemple de recente premiere extrem de ambiţioase, dar care naufragiază lamentabil în mediocritatea locurilor comune, în convenţionalismul şi naivitatea proprii produselor create de amatori.


 Cei care veghează este o poveste populată de eroi ai benzilor desenate prin­tre care se numără Dr. Manhattan, un fizician dezintegrat cu ocazia unui accident ato­mic, cu forţe paranormale, Silk Spectre 2, o tânără fermecătoare cu calităţi de superluptătoare în conflicte de stradă, Ozymandias - Adrian Veidt, supraintitulat „cel mai deştept om din lume”, Comedianul, un luptător de elită, care are, însă, multe suflete nevinovate pe conştiinţă în timpul războiului din Vietnam, Rorschasch, mereu costumat precum celebrul erou al lui Wells - „omul invizibil” etc. etc.


 Povestea filmului amestecă realităţile istorice cu fantezia pură - printre care şi al treilea mandat de preşedinţie al lui Richard Nixon -, miza finală fiind un soi de Armaggedon la comandă în folosul unuia dintre eroii benzilor desenate. Nu-l divulg, deşi personajul poate fi ghicit de către orice fan al BD-urilor. în afara unor scene  de extremă şi nejustificată cruzime, filmul semnat de Zack Snyder, având printre interpreţi pe Patrick Wilson şi Carla Gugino, mai are un mare defect... durează 163 de minute.


 şapte suflete, regia Gabriele Mucino, pare a fi o naivă şi inutilă încercare de reutilizare a atributelor melodramei. Iată  povestea – fratele unui agent fiscal îi uzurpă identitatea în tentativa de a scăpa nişte debitori de sume datorate, dar şi pentru a le oferi, în final, câteva dintre organele sale vitale, spre a fi transplantate în cazuri aproape lipsite de speranţă. Spectaculoasă treabă, pur lacrimogenă, susţinută ca pe o corvoadă fără noimă de simpaticul actor Will Smith, aici secundat de către frumoasa Rosario Dawson, fata cu inima slabă, care se trezeşte în final cu problema rezolvată. Pompos lansată publicitar drept „o nouă ipoteză în calea fericirii“, producţia şapte suflete are doar calităţile soporifice ale unui film doldora de locuri comune.


Houdini-ultimul magician, regia Gillian Armstrong, se bucură de participarea actriţei Catherine Zeta-Jones, în rolul unei clarvăzătoare scoţiene, care plănuieşte cu fiica ei să-l uşureze pe celebrul iluzionist Harry Houdini de vreo zece mii de dolari, sumă importantă în 1926, anul decesului marelui artist. Dincolo de love-story-ul schiţat pentru a umple pelicula, regizoarea, care nu s-a făcut remarcată decât pentru serialul Fiicele doctorului March, Gillian Armstrong, nu reuşeşte să ne convingă de autenticitatea suferinţelor personajelor sale, prinse într-o idilă fără orizont. Alături de Catherine Zeta-Jones, apare în rolul titular actorul mediocru Guy Pearce.


Pe lângă aceste rebuturi americane, avem şi un rebut grecesc, şi anume un film dedicat unui faimos pictor - Domenicos Theotokopoulos, cunoscut mai bine sub numele de El Greco. Semnatarul filmului El Greco este Yannis Smaragdis, care colaborează şi la scenariul inspirat de un roman scris de Dimitris Siatopoulos. Pe parcursul filmului, urmărim traiectoriile de creaţie ale pictorului născut în Creta, de unde ajunge la Veneţia, în atelierul marelui Tizian. De aici, urmează epoca spa­niolă, pictorul retrăgându-se până la sfârşitul vieţii la Toledo, unde viaţa îi este la un moment dat „ameninţată” de pretenţiile Inchiziţiei de a impune un anume stil în pictura religioasă. Toată partea dedicată eroicei lupte cretane de a scăpa de jugul veneţian pare a ieşi dintr-o comedie istorică gen „Robin Hood în izmene”. Partea mediană, dedicată uceniciei în atelierul lui Tizian, este  şi ea plină de locuri comune, iar ultima parte pare a fi o caricatură deloc veselă a Inchiziţiei. Muzica filmului este semnată agresiv de Vanghelis, singurul lucru pozitiv din această producţie fiind costumele recent  onorate cu prestigiosul Premiu Goya şi semnate de Lala Huete.


Poate luna martie ne va aduce şi ceva filme bune pe ecrane. Sigura premieră românească la orizont este filmul Week-end cu mama, regizat de Stere Gulea.

 
Datele tehnice
ale revistei
                     click aici...

Tarife publicitate
                     click aici...
 
                                                 © 2008 Revista Luceafarul