Apare cu sprijinul financiar al

  Click aici pentru prima pagina
2017
2016
2015
2014
2013
2012
2011
2010
2009
2008
Premii

   
Cautare dupa nume autor

Despre traduceri

        Gabriel Chifu


Institutul Cultural Romān a organizat de curānd o dezbatere de­dicată unui subiect sensibil: traducerile din literatura romānă, căile pe care literatura noastră se poate impune īn străinătate. Discuţia, moderată de Florin Bican, a fost animată, cu intervenţii substanţiale. De la H.-R. Patapievici (care accentua că un asemenea demers, unul al paşilor mărunţi făcuţi cu tenacitate, implică existenţa simultană a mai multor „īnceputuri”/ abordări/ strategii de prezenţă, de „ocupare a scenei”) sau Nicolae Manolescu (care, pragmatic, lega succesul acestei operaţiuni de exportare a literaturii romāne de problema banilor ce se cuvine să fie investiţi īn domeniu) şi pānă la Carmen Muşat (care lărgea cadrul, adăugānd la programele iniţiate de instituţiile statului şi pe cele private; de pildă, este īn desfăşurare o notabilă iniţiativă a revistei „Observatorul Cultural”) sau Luminiţa Marcu (care a adus exemple din experienţa sa de profesor al grupelor de tineri traducători ori de colaborator al Institutului Cervantes), aproape toţi vorbitorii ne-au reţinut atenţia prin puncte de vedere ce deschideau, īntr-un fel sau altul, orizontul discuţiei.


Aş vrea, īn acest colţ de pagină, să-mi dau şi eu cu părerea despre tema īn cauză, venind cu unele adnotări la dezbatere. Ceea ce m-a surprins oarecum a fost faptul că soluţiile căutate de competenţii participanţi la masa rotundă păreau să trateze chestiunea ca şi cum literatura ar fi un teritoriu autonom ce există īn sine. Or, ea nu fiinţează abstrasă din context, din, să spunem aşa, ansamblul social-istoric. Cu alte cuvinte, succesul unei literaturi īn străinătate cred că e determinat de succesul ţării de unde provine acea literatură. Consider că e necesar să subliniem această imediată conexiune, această relaţie de directă proporţionalitate īntre interesul pe care īl stārneşte o ţară īn īntregul său şi interesul pe care-l poate stārni literatura acelei ţări. Cānd Romānia va conta īn ochii altora ca o ţară demnă şi admirabilă, atunci privirile cititorilor de acolo se vor apleca desigur, cu grijă şi cu simpatie, şi asupra literaturii noastre. Pānă atunci, din păcate, eforturile, oricāt de subtile, pentru a exporta literatura care se scrie aici vor fi īnzecite, iar efectele acestor eforturi vor fi considerabil diminuate. Nu e un adevăr īncurajator, dar e adevărul şi īn funcţie de el trebuie să ne poziţionăm.


Apoi, am mai avut impresia (aş vrea să mă fi īnşelat) că soluţiile de promovare sugerate nu făceau o clară distincţie īntre felul īn care se poate exporta o literatură mare (sau, altfel formulat, de un prestigiu recunoscut), scrisă īntr-o limbă de circulaţie şi o literatură dintr-o limbă de circulaţie restrānsă, care, īn plus, mai suferă şi de alte complexe/handicapuri nu tocmai simplu de dus, aşa cum e literatura romānă. Şansele de afirmare īn străinătate ale literaturilor din a doua categorie sunt vădit mai mici. Un scriitor bun dintr-o literatură importantă, dintr-o limbă cu un număr īnsemnat de traducători poate pătrunde pe piaţa din străinătate, e de presupus, chiar singur, chiar de la sine. Īn cealaltă situaţie, pentru a obţine acelaşi rezultat sau unul mai palid chiar, e nevoie de o uriaşă acţiune de susţinere, de promovare, o acţiune trudnică, inteligentă şi plină de fantezie. Ceea ce complică sarcina instituţiilor menite să asigure „călătoria” īn străinătate a literaturii romāne.


Īn fine, luările de cuvānt de la dezbaterea amintită mi-au dat sentimentul că nu se mizează suficient tocmai pe verbul din generic: „Nu ne vindem ţara, doar literatura”. Aşadar, a vinde, un verb-cheie care arată că literatura se cade privită īn cazul de faţă, deloc degradant, ca o marfă. Pentru orice marfă, ca să-i găsim cumpărători, trebuie să confecţionăm un ambalaj pe măsură. Dacă vrem ca literatura romānă să-şi facă loc īn străinătate, e obligatoriu s-o īnvelim īn staniol şi īn lumini, e obligatoriu să-i ţesem īn jur o poveste atrăgătoare (e decisiv să ştii să īţi lauzi marfa!); ea, povestea īnsoţitoare, reprezintă fantasticul ambalaj, vehiculul care să poarte literatura pe drumurile Europei la care de atāta vreme năzuim. Īn această ecuaţie, povestea īnsoţitoare este un element la fel de important ca şi literatura propriu-zisă.


Rezumānd, condiţiile preliminare de export pentru literatura romānă ar fi: 1. Nu se ia īn calcul doar literatura unei ţări, ci şi ţara īnsăşi (dezavantaj pentru noi...). 2. Eforturile de promovare sunt amplificate cānd e vorba de o literatură cu complexe şi scrisă īntr-o limbă de circulaţie redusă (iarăşi, dezavantaj pentru noi...) 3. Avem de-a face cu vānzarea unei mărfi, iar ambalajul (povestea īnsoţitoare, vehiculul...) contează tot atāt cāt marfa īnsăşi.


După cum stau lucrurile, nu are o misiune uşoară Institutul Cultural Romān. Cu atāt mai mult, izbānzile certe din ultimii ani, īnregistrate pe acest teritoriu de H.-R Patapievici, Mircea Mihăieş şi echipa lor, merită să fie reliefate şi salutate.

 
Datele tehnice
ale revistei
                     click aici...

Tarife publicitate
                     click aici...
 
                                                 © 2008 Revista Luceafarul