Apare cu sprijinul financiar al

  Click aici pentru prima pagina
2017
2016
2015
2014
2013
2012
2011
2010
2009
2008
0
Premii

   
Cautare dupa nume autor

Creierul lui Piranesi

        Sorin Lavric


Timpul şi emoţiile


 


Avem o īnţelegere prea convenţională a timpului atunci cīnd ni-l īnchipuim ca pe o săgeată care merge de la stīnga la dreapta sau ca pe cadranul unui ceas īn care se rotesc nişte ace arătătoare. De fapt, timpul nu e o īnlănţuire liniară sau circulară de momente, cum nu e nici coexistenţa īn planul conştiinţei a celor trei etape temporale: trecut, prezent, viitor. Cum nu e nici măcar īncrucişarea īn mintea omului a unor stări psihice ca amintirea, aşteptarea sau trăirea īn prezentul imediat. Toate acestea sunt feluri de a vorbi īn gol: vorbim despre cuvinte folosind alte cuvinte şi īnchipuindu-ne că īn felul acesta spunem ceva. Nu spunem nimic, dar ne sufocăm cu propriile noastre emisii verbale.


Timpul psihologic e altceva: e modul cum raportul dintre două mişcări este acceptat sau respins de dorinţele mele. Cuvintele-cheie sunt raport şi dorinţă. Din īncrucişarea raportului cu dorinţa se naşte atenţia. După atenţia pe care o dau unui gest (şi orice gest este o mişcare fi­zică), timpul curge mai repede sau mai īncet, īn sensul că perceperea curgerii timpului e invers proporţională cu dorinţa. Cīnd vreau să scap de o stare neplăcută (atitudine, gest), timpul curge destul de īncet ca să trăiesc cu senzaţia că nu voi mai scăpa. Cīnd vreau să nu se mai termine o stare fiindcă īmi place, timpul curge suficient de repede ca să am impresia că deja plăcerea s-a isprăvit. Şi tot aşa cu teama, furia sau urītul sufletesc. Timpul e dovada că realitatea se comportă exact invers decīt aş vrea să se comporte potrivit dorinţelor mele. Timpul e gradul de īmpotrivire cu care realitatea īmi īntīmpină intenţiile, iar atenţia e modul īn care ştiu sau nu ştiu să primesc această īmpotrivire.


Cīnd, mergīnd cu metroul, citesc un ziar pīnă īntr-atīt de absorbit că pierd noţiunea timpului şi uit să cobor īn staţie, atenţia mea, fiind īn īntregime concentrată asupra unui singur lucru, ignoră complet orice alt plan de referinţă. Uit că sunt īn metrou, că trebuie să ajung īntr-un loc şi că acele ceasului arată o anumită oră. Focalizarea exclusivă a atenţiei asupra unui singur amănunt aboleşte simţul timpului. Deci timpul nu există decīt acolo unde atenţia mea e distributivă, fiind focalizată asupra a cel puţin două mişcări: lectura şi mersul metroului īntre staţii, de pildă.


Invers, cīnd aştept cu nerăbdare venirea metroului şi nu vine, atenţia mea nu se mai poate dezlipi de acele ceasului. Dacă acum aş putea, printr-un efort de voinţă, să-mi iau gīndul de la metrou şi de la ora indicată de ceas, gīndindu-mă la cu totul altceva, atunci nu aş resimţi timpul ca pe o biciure continuă a răbdării mele. Dar tocmai pentru că nu pot abstrage contextului, tocmai pentru că nu pot scăpa chiar de starea de care vreau să scap – statul pe peronul metroului –, atenţia mea, īmpărţită īn două, īmi dă impresia că metroul vine ca melcul şi că timpul curge fulgerător.


Concluzie: o atenţie distributivă e con­diţia obligatorie a simţului timpului. „Doam­ne, cīnd a trecut timpul?“ nu se spune decīt īn caz de atenţie nedistributivă. Una din situaţiile curente cīnd simţul timpului ne este dat peste cap apare īn cursul eforturilor sau emoţiilor puternice. Se ştie, de pildă, că susceptibilitatea corpului la infecţii creşte īn urma unor epidoade scurte şi foarte pu­ternice de efort. Ai alergat să prinzi autobuzul şi peste cīteva ore te surprinzi cu slăbiciune īn īncheieturi şi cu tempe­ratura crescută. La fel cu sentimentele: o supărare foarte puternică te vlăguieşte pīnă la extenuare, o panică neaşteptată īţi īmpinge vulnerabilitatea pīnă la leşin. Toate aceste cazuri presupun o reactivitate excesivă şi o sensibilitate mărită īn chip patologic. Tocmai de aceea, oamenii emotivi sunt nu doar mai impresionabili, dar chiar mai predispuşi la resimţirea timpului ca pe o corvoadă. Numai că fragilitatea lor e şi privilegiul lor: fără o astfel de rezonanţă excesivă la ce se īntīmplă īn afară, ei nu ar ajunge să se exprime īn chip aparte. Condiţia expresiei reuşite este reverberaţia afectivă. Şi totuşi, ea cīntăreşte cīt o debilitate, deoarece paralizează atenţia şi inhibă reflexele.


Pentru astfel de firi cu debilitate emotivă, timpul trece mult mai greu. Īi percep curge­rea sub forma suferinţei lente pe care o resimt din cauza stresului provocat de emoţii. Atenţia le este fixată maniacal pe cauza declanşării emoţiei sau pe intensitatea ei dureroasă. Şi deşi īşi doresc ca debusolarea sufletească să treacă cīt mai repede, constată că ea nu trece, prelungindu-se pīnă la epuizare. Īn schimb, pentru oamenii sănătoşi, timpul trece ca o săgeată: coeficientul lor de frecare cu īntīmplările vieţii este mult mai mic, şi asta graţie receptivităţii scăzute la mediul exterior. Ei simt normal şi mediu, fără aderenţe dureroase şi fără ecouri amplificatoare, de unde şi senzaţia pe care o au că viaţa li se scurge mai repede decīt o pot trăi. Stranietatea este că tocmai cei pentru care timpul trece lent sunt şi cei care au senzaţia că timpul pe care īl au la īndemīnă e foarte scurt.

Pe un om căruia nu-i ajunge timpul īl recunoşti după nemulţumirea febrilă care īi apasă fiinţa. Nemulţumirea are două motive: că e mereu măcinat de dispoziţii pe care nu şi le doreşte şi, īn al doilea rīnd, că atenţia pe care o acordă obligaţiilor este subminată de tumultul lui sufletesc. E ca şi cum atenţia īi este absorbită de emoţii atīt de puternice īncīt omul nu mai are timp să se ocupe de īndeletnicirile curente. De aici şi senzaţia de neglijenţă pe care o face asupra celor din jur. El pare īmprăştiat, cīnd, de fapt, e concentrat obsesiv asupra stărilor de spirit care īi rod integritatea psihică. E rupt de curgerea temporală a lumii fiindcă e prea legat de curgerea vieţii interioare. Şi tot el ce cel căruia nu-i ajunge timpul. Īn schimb, se poate exprima aşa cum oamenii sănătoşi nu o pot face.
 
Datele tehnice
ale revistei
                     click aici...

Tarife publicitate
                     click aici...
 
                                                 © 2008 Revista Luceafarul