Apare cu sprijinul financiar al

  Click aici pentru prima pagina
2017
2016
2015
2014
2013
2012
2011
2010
2009
2008
0
Premii

   
Cautare dupa nume autor

România – Turcia: 0-1

        Ana-Maria Nistor

Mea culpa: trăiam într-o altă galaxie. Dar, de când m-a ars năpasta şi ţin rubrică la gazetă, îmi dau seama pe zi ce trece cât de mare e planeta TV şi cât de diferită de meleagurile noastre. Acolo sunt fiinţe ca şi noi, cu doi ochi, piele pe gât şi picioare până-n pământ, însă obiceiurile lor, modul de  gândi şi felul cum trăiesc băştinaşii TV sunt un inepuizabil motiv de studiu şi de reflecţie. Dar asta n-ar fi nimic. Mirarea mea nu conteneşte când observ ce fel de oameni (de-ai noştri) se uită la ei, ce îi preocupă pe telespectatori şi de ce.


Mai deunăzi, citesc undeva că postul Kanal D împlineşte doi ani. Nu fiţi maliţioşi, da, există şi merge înainte, graţie publicului român şi banilor turcului de la Istanbul. Mare grozăvie n-ar fi, iaca o ciupercă printre multe altele apărute după ’89, un post peste care treci butonând şi de care ştii doar pentru că ţi l-a memorat în telecomandă omul de la cablu când ţi-a instalat antena. Aici începe minunarea mea, partea a doua: Kanal D a avut +108% în 2008, şi-a făcut loc în top 5 televiziuni şi e staţia cu cea mai mare creştere pe piaţa TV. Ba, mai mult, din ianuarie se situează pe locul 3 în România, pe segmentul whole day, adică până la ora 20, iar în prime time, le suflă în ceafă serialelor de pe Acasă şi Antena 1.


Dând crezare acestor date, m-a cuprins o meditaţie mioritică, din care n-am ieşit decât după trei zile. În acest răstimp, iarba nu-mi plăcea, gura nu-mi tăcea, stăteam aşa şi rememoram războaiele de altădată ale lui Ştefan cel Mare şi mă uitam lăcrimând la Kanal D, fapt care a dus la o răscoală a membrilor familiei, ce a trebuit înăbuşită la timp. Am ignorat-o şi pe măicuţa bătrână, am uitat de gura de rai şi mi-am văzut de soarta mea. Acum pot să grăiesc: înţeleg ce-i atrage pe români la kanalul turcesc, de-şi zice „De neoprit”, ceva dulceag, parfumat şi familiar, care le aminteşte de sarma, alviţă, halva, ciubuc, musafi, bacşiş...


Întâi de toate, sunt serialele turceşti, care au depăşit cu mult în audienţe străvechile soap opera precum „Tânăr şi neliniştit”, dar şi telenovelele sud-americane de peste zi, cu fete sărace, dar care arată năucitor de îngrijite, şi cu băieţi bogaţi, frumoşi, deştepţi, cinstiţi şi nefericiţi doar până la finalul sezonului. Filmele turceşti compensează lipsa de muzicalitate a limbii prin ritmurile orientale, intriga e mult mai aproape de viaţa omului de rând, fără a intra, însă, niciun pic în vulgaritatea serialelor cu ţigani (pardon, rromi). Femeile au o frumuseţe mai pământeană, mult estompată faţă de cea a divelor latino, o siluetă la care orice doamnă poate ajunge şi o garderobă cuminte şi cu gust. O decenţă impusă de religie îi aduce aminte şi creştinului de învăţăturile noastre din bătrâni, iar subiectul iese din clişeul basmului „Cenuşăreasa“ adaptat şi răsinterpretat. Casele în care se petrece ac­ţiunea par a fi locuite şi poate chiar sunt, oricum degajă acel aer intim pe care niciun studio, oricât de bine construit, nu îl poate avea. Filmările sunt gândite ca o serie de exterioare şi interioare care alternează în favoarea celor dintâi, iar montajul e făcut astfel încât o replică e urmărită prin efectele ei produse asupra interlocutorilor, insistându-se pe prim-planuri şi generale.


Cu alte cuvinte, românii noştri, în speţă femei cu vârste între 18 şi 49 de ani, se regăsesc în aceste poveşti cu oameni normali în împrejurări normale, cu drame şi nelinişti cuviincioase, dar care, după câteva sute de episoade, se termină bine. Am vrut să fac mai amănunţit profilul telespectatorului, dar m-am înspăimântat. Media nu e alcătuită din femei casnice sau şomere care abia aşteaptă să-şi dea bărbatul afară pe uşă dimineaţa ca să se uite la seriale, ci de intelectuali care nu ştiu ce Dumnezeu caută acasă, toată ziua, pe Kanal D!?


Aşa că am respirat adânc şi m-am oprit la timp, adică la orele când se difuzează emisiunile cu audienţă care au făcu postul de neoprit. Mai întâi, la ora 15.00, „La şuetă cu Bahmu”, alias Adriana Bahmuţeanu, alias o domniţă blondă care prezintă uneori în locul ei. Nu vreau să insist asupra acestui format, copiat cu bucăţica de pe la alte posturi, cu muuulte femei şi ceva bărbaţi care se strâng pe canapele să depene amintiri şi să-şi dea cu părerea despre viaţă. Aviz amatorilor de manele: aici se află ultimul bastion, aici se luptă împotriva modei, aici sunteţi la curent cu ultimele hituri în domeniu. Deci, se poate!


Noră pentru mama“, emisiunea care a început acum doi ani şi se va termina când kanalul va închide ochii, se adresează tot unei categorii de nostalgici. Vă amintiţi când îşi dădea românul demisia ca să aibă timp să se uite la Big Brother? Ei, bine, acum fratele revine, deghizat în pretendentă penibilă, care cerşeşte ridicol bunăvoinţa unei soacre şi mâna unui soţ. Zi şi noapte în faţa camerei, şase ore de direct, până la capăt: nuntă sau nimic. Doamne-ajută, noroc şi să fie într-un ceas cu cuc!


O altă invenţie, din categoria reality-show, care se cheamă „Fata lui tata“, vrea să zguduie ţărişoara, să reeduce şi să atenţioneze părinţii, copiii, neamurile, ba chiar şi învăţământul de stat. Câte o tânără e urmărită mai multe zile cu o cameră ascunsă şi dacă, Doamne-fereşte! „cazul“ chiar face vreo prostie, iată un subiect pentru o nouă emisiune. Minunată metodă, n-am ce zice, de a-i face pe toţi taţii temători şi pe fete să fie mult mai prudente dacă au ceva de ascuns. Despre vânarea şi expunerea intimităţii unei familii, să ne întoarcem la punctul anterior.


Am lăsat la final filmele de vineri seara, în principal blockbusteruri, a căror audienţă o înţeleg. De ce să te duci la mall şi să pierzi timp şi bani ca să vezi „Cold Mountain“, de pildă, când ştii că peste un timp ţi-l dă kanalul?


Acum ar trebui, măcar din bună-cuviinţă, să vă spun concluzia la care am ajuns. O făcea şi Şeherezada înainte de ivirea zorilor. Eu tac fără concluzie. Singurul lucru pe care l-am priceput eu tot uitându-mă în kanal este că-i mai otoman/ Ş-are filme multe/ Emisiuni cam brute/ Bărbaţi scăpătaţi/ Femei mai bărbaţi.

P.S. N-am uitat de „Vacanţa mare”, i-am omis cu bună-ştiinţă.
 
Datele tehnice
ale revistei
                     click aici...

Tarife publicitate
                     click aici...
 
                                                 © 2008 Revista Luceafarul