Apare cu sprijinul financiar al

  Click aici pentru prima pagina
2017
2016
2015
2014
2013
2012
2011
2010
2009
2008
0
Premii

   
Cautare dupa nume autor

Romica Puceanu şi regalitatea

        Critias

Timp de câţiva ani de zile, Ion Cristoiu s-a străduit, în scris şi pe cale orală, să ne convingă că interogaţia frenetic citată şi răscitată „Pe ce te bazezi?” i-ar aparţine lui Ilie Moromete, eroul romanului lui Marin Preda. Din fericire, n-a reuşit, aşa că vorbele cu pricina au rămas în custodia literară a personajului care le rosteşte cu adevărat: Paul Ştefan – „al lui Parizianu” – din Delirul. Dar Ion Cristoiu e un tip care nu se lasă cu una, cu două:  într-un număr recent al Jurnalului naţional, el comite tentativa de a ne intromisiona fraudulos în neuroni încă o aiureală. Scrie „maestrul”: „Suntem ţara lui Cocoşilă din Moromeţii lui Marin Preda cel care le ştie pe toate”. Din formularea sa nu rezultă prea clar cine este atotştiutorul: Cocoşilă sau Marin Preda? Dar să trecem indulgenţi peste asta... Ca ins care a citit cu destulă atenţie Moromeţii (nu la Biblioteca Academiei, dar orişicât...), îl desfid pe Ion Cristoiu să reproducă un pasaj din cartea invocată (unul singur!) sau măcar o frază, o propoziţie, un cuvânt, o silabă, o pârlită de onomatopee, acolo, cu care să-şi poată susţine aberaţia aruncată otova în spatele bietului Cocoşilă. Cred că faptul ar deveni posibil într-o unică situaţie: dacă editează I. C. o versiune proprie a Moromeţilor în care să colaboreze cu Marin Preda fără a-i fi cerut, în prealabil, acceptul şi părerea! N-ar fi deloc o noutate: pe la începutul anilor ’90 a mai încercat mişculaţia asta şi cu Delirul, dacă vă amintiţi... • În vălmăşagul strident şi cacofonic deversat pe „ultrascurte” de tot felul de posturi cu programe muzicale superlativ-decibelice şi atât, Romantic FM face o apreciabilă notă aparte. Deviza postului – „Muzică, nu zgomot!” – este respectată cu remarcabilă consecvenţă. Pentru cei care nu ştiau, precizăm că fundalul sonor cald şi agreabil de care se bucură zilnic vizitatorii restaurantului Uniunii Scriito­rilor este asigurat de programele Romantic FM. Poetul şi iubitorul de artă plastică Eugen Suciu are gusturi rafinate şi în materie de muzică! Îi urăm pe această cale multă sănătate (prietenii ştiu de ce...) • Când cineva spune: „X ori stăpâneşte limba română ori trebuie să mai meargă la şcoală ca s-o înveţe temeinic”, acel cineva nu formulează două alternative, cum crede, în auzul telespectatorilor canalului B1 TV, jurnalista Andreea Pora, ci una singură. Disjunctivul „ori-ori” desemnează, într-adevăr, două posibilităţi, două ramuri, dar ale unei singure alternative. Aviz şi multor altor amatori (ba chiar profesionişti!) de utilizare eronată a inocentei vocabule... • După Cotidianul şi Adevărul, iată că şi Jurnalul naţional se înscrie în benefica ofensivă de difuzare a cărţii în rândul maselor largi de cititori de ziare, anunţând, sub titulatura prestigioasă Biblioteca pentru toţi, „o colecţie de lite­ratură românească”. Dacă şi selecţia titlurilor va fi la înălţimea promo-ului, ne aflăm în faţa unui gest cultural demn de toată lauda. Începutul e, în orice caz, promiţător: Marin Preda – Cel mai iubit dintre pământeni. Să vedem ce urmează... • Joi, 12 martie a.c., zappând plictisit şi-n dorul lelii, nimeresc pe Pro TV la emisiunea de divertisment hlizit a lui Cătălin Măruţă, Happy hour, şi ce-mi zăresc irişii dilataţi de consternare? Printre invitaţi, alături de interpreţi de melodii alese din repertoriul Romicăi Puceanu, de Marius Mihalache fără Crina Matei, dar cu ţambalul aferent, de vedete de-o zi, starlete porno de cursă lungă şi aşa mai departe (foarte departe...), tronau, dacă mă pot exprima astfel, cuplul Principesa Margareta a Ro­mâniei - Principele Radu de Hohenzollern-Sing­marin­gen. Mda... După câte bag sama, la noi nu numai demo­craţia e profund originală, ci şi regalitatea. Very happy... • Excelentă în continuare rubrica Din cartea cu fleacuri, susţinută de Livius Ciocârlie în paginile revistei România literară. În ediţia de săptămâna trecută, referindu-se la „marea literatură despre deceniile de comunism” care  tot întârzie, el dă peste nas în treacăt, cu blândă subtilitate (auto)ironică, celor care, de douăzeci de ani, îşi ascund cedările şi laşităţile de-atunci, invocînd obsesiv dura, înspăimântătoarea şi atotputernica teroare represivă prin care regimul totalitar românesc elimina din faşă orice gest de disidenţă şi orice încercare de opoziţie. Vorbind despre scriitorii mioritici şi realitatea acelor ani, Livius Ciocârlie diagnostichează pertinent: „Oricum, n-ar putea să scrie cum trebuie despre aceasta unii care nici arşi cu fierul roşu n-ar fi băgat de seamă că alţii, mai puţini, nu intrau în partid. Că se putea. După cum nici aceştia nu observau – nu observam – că unii, o mână de oameni, se opuneau. Că dacă şi ei ar – am – fi făcut-o, s-ar fi putut” (sublinierea lui L. C. în text). Subscriu. Mai mult: am impresia că partidul unic (care, în secret, nutrea o frică teribilă de intelectuali, în general, şi de scriitori, cu deosebire) a ope­rat, la îngemănarea deceniilor 7 şi 8 ale secolului trecut, o deschidere culturală reală, nu o aparentă, nu o semi- şi nici o pseudo-deschidere. Problema este că – din oportunism, din lipsă de curaj şi de solidaritate, din vanitate, din interese personale meschine etc. – majoritatea intelectualilor români şi a scriitorilor cu acelaşi nume n-au prea ştiut (îndrăznit, vrut, putut...) să profite de ea, s-o valorifice după modelul omologilor lor din Cehoslovacia, de exemplu. Pentru multe dintre cele făcute şi nefăcute la noi în acei ani, stihia dictaturii comuniste atotputernice e mai mult o scuză decât o explicaţie!...
 
Datele tehnice
ale revistei
                     click aici...

Tarife publicitate
                     click aici...
 
                                                 © 2008 Revista Luceafarul