Apare cu sprijinul financiar al

  Click aici pentru prima pagina
Premii

   

SCURT ISTORIC

Primul număr al Luceafărului, revistă a Uniunii Scriitorilor din România, a apărut în București, la 15 iulie 1958. În contextul epocii, Luceafărul se adresează în primul rând tinerilor scriitori, atât titlul publicației, cât și al uneia dintre rubricile importante („Dintre sute de catarge“, care se ocupa exclusiv de autorii începători) expunând manifest intenția de a așeza revista sub egida geniului eminescian. Șansa revistei constă însă în faptul că prinde consistență o dată cu tinerii scriitori ai generației ’60, mulți dintre aceștia debutând aici sau publicându-și în paginile Luceafărului unele din cele mai bune scrieri ale lor. Printre ei: Nichita Stănescu, Marin Sorescu, Ion Gheorghe, Nicolae Velea, Fănuș Neagu, D. R. Popescu, Ioan Alexandru, Leonid Dimov, D. Țepeneag ș.a. Printre colaboratorii revistei s-au numărat deopotrivă mai toți scriitorii importanți ai literaturii române de după război. La conducerea publicației s-au perindat, de-a lungul anilor, scriitori remarcabili, precum Eugen Barbu, Virgil Teodorescu, Ștefan Bănulescu, dar, după 1977, și activiști ideologici, impuși direct de partid, ca Nicolae Dragoș sau Nicolae Dan Fruntelată. După 1989, revista Luceafărul a apărut într-o serie nouă, inițiată de Laurențiu Ulici, devenit între timp și președinte al Uniunii Scriitorilor. După dispariția acestuia, publicația a fost condusă, până în noiembrie 2007, de prozatorul Marius Tupan. La ora actuală, când așa-zisele programe au devenit niște instrumente îndeajuns de desuete, revista Luceafărul, revistă literar-culturală, își propune, mai presus de orice, menținerea unei ținute distincte, de echilibru critic și intelectual, cu fața atât la scriitor, cât și la publicul cititor. Publicația trebuie să conștientizeze faptul că are șansa de a avea alături pe cei peste o mie de membri ai Asociației Scriitorilor din București.

-- Home --

 
                                                 © 2008 Revista Luceafarul